|
|||||||
|
|
|
|||||
|
|
|||||||
Novena pentru cea de-a 20-a aniversare a aparitiilor
de la Medjugorie
25 Iunie ( 1981 2001 )
*** Apasati aici
daca doriti sa vedeti Novena in format WORD ***
Introducere - Un dar pentru Sfânta Fecioară -
Ce să-i oferim Sfintei Fecioare pentru cea de-a 20-a aniversare a aparițiilor Sale?
Aceasta este întrebarea pe care ne-o pun mulți pelerini, iar noi le răspundem cu o altă întrebare: darul cel mai scump pe care i l-am putea oferi n-ar fi oare acela de a începe să trăim cu adevărat mesajele ei? Tema principală a mesajelor Sfintei Fecioare este chemarea la pace și împăcare, dar Ea subliniază foarte des că putem să le obținem doar prin rugăciune. De aceea Ea ne cheamă neîncetat să ne rugăm, să reînnoim mereu rugăciunea până când devine o bucurie pentru noi, să ne rugăm cu inima. De aceea am compus o novenă simplă cu dorința profundă de a oferi ceva special Sfintei Fecioare pentru aniversarea aceasta, ceva care să-i unească pe copiii Săi din lumea întreagă, ceva care să ne ajute să-i trăim mesajele.
De ce o Novenă?
Ideea Novenei vine
din Noul Testament, când Maria și apostolii, la 40 de zile după Învierea
lui Isus, au rămas în rugăciune timp de 9 zile consecutive. Ei s-au rugat
cu inima și au perseverat în rugăciune, în așteptarea Sfântului Spirit,
Paracletul, care le-a fost promis și care i-a umplut de Rusalii (Fapte
2,1). De atunci, novenele au devenit o practică frecventă în tradiția Bisericii.
Și la Medjugorje, Sfânta Fecioară ne cheamă : Dragi copii, oferiți novene
și faceți sacrificii prin care să creșteți ( 25 iulie 1993 ).
Cum să ne rugăm novena?
* O intenție specială este oferită în fiecare
zi. Ne rugăm la această intenție, meditând textele propuse, prin misterele
de mărire ale Rozarului
* Primul text este un pasaj din Evanghelie, al
doilea un mesaj al Sfintei Fecioare de la una din aniversările precedente,
al treilea un pasaj din Catehismul Bisericii Catolice.
Acestea au fost alese pentru a oferi o triplă cunoaștere a intenției de rugăciune: o Evanghelie, o abordare Mariană (prin mesajele de la Medjugorje) și știința Bisericii, pentru a ajuta persoana care se roagă și o introducere în Mistere. Pasajele din Catehism despre rugăciune ne arată bogăția, rpofunzimea și imensitatea experienței de rugăciune creștină, de care Sfânta Fecioară ne amintește aici la Medjugorje. Rugăciunea concluzivă unește toate intențiile de rugăciune la intenția zilei.
Împreună spre ceva nou
Credem că acestă unitate
în rugăciune va aduce o nouă experiență a iubirii lui Dumnezeu, care a
fost turnată în inimile noastre de Sfântul Spirit care ne-a fost dăruit.
Această experiență este întotdeauna un nou început, o trecere spre un alt
nivel de existență. Războaieleadevărate, războaiele îndoielii și necredinței
noastre pot fi oprite ; chiar și legile naturale pot fi schimbate prin
rugăciune. Sperăm sincer că rugăciunea noastră comună, unită în Inima Mariei
pentru triumful Inimii Neprihănite, va obține convertirea inimilor și vieților
noastre și-i va oferi Sfintei Fecioare cel mai plăcut și mai scump dar.
1. Rugăciune către Regina Păcii :
Marie, Mama lui Dumnezeu și Mama noastră, Regina Păcii, Tu ai venit
ca să ne conduci la Dumnezeu. Dă-ne harul nu numai de a spune Fie mie
după cuvântul Tău!, ci și să-l trăim așa cum ai făcut-o Tu. Noi ne punem
mâinile în mâinile Tale pentru ca să ne poți conduce la Dumnezeu prin amărăciunile
și necazurile vieții. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.
2. Veni Creator Spiritus Vino, Spirite Sfinte :
P : Vino, Spirite Creator,
Vizitează mințile alor Tăi,
Umple cu harul ceresc sufletele
Pe care Tu le-ai creat,
Tu, ce Te numești Mângâietor,
Darul lui Dumnezeu cel Preaînalt,
Izvor viu, foc, dragoste
Și ungere spirituală.
Tu, în daruri înșeptit,
Degetul dreptei părintești,
Tu, legiuita promisiune a Tatălui,
Dăruind cu grai limbile,
Aprinde lumina în simțuri,
Revarsă dragostea în inimi,
Întărind slăbiciunea trupului
Nostru cu puterea necurmată.
Alungă dușmanul de la noi
Și dăruiește-ne degrabă pacea,
Pentru ca avându-Te pe Tine de călăuză,
Să ne putem feri de orice întinare.
Dă-ne ca, prin Tine, să cunoaștem
Pe Tatăl și pe Fiul, și să credem
Totdeauna în Tine, Spirit al amândurora.
Mărire lui Dumnezeu Tatăl
Și Fiului care a înviat din morți
Și Mângâietorului, în vecii vecilor.
C : Amin.
P : Trimite Spiritul Tău și toate se vor crea
C : Și vei reînnoi fața pământului.
P : Să ne rugăm : Dumnezeule, care prin luminarea Spiritului Sfânt, ai învățat inimile credincioșilor, dă-ne ca în același Spirit să cunoaștem cele drepte și să ne bucurăm totdeauna de mângâierea Lui. Prin Cristos, Domnul nostru.
C : Amin.
3. Misterele de Mărire ale Sfântuluin Rozar.
1.Învierea Domnului
Învierea noastră din păcat
2. Înălțarea Domnului
Un dor fierbinte după cer
3. Coborârea Spiritului SfântDarurile Spiritului sfânt
4. Adormirea Preacuratei O
moarte bună
5. Încoronarea Preacuratei Statornicia în bine
până la sfârșit
Doamne,miluiește-ne,
Cristoase, miluiește-ne,
Doamne, miluiește-ne,
Cristoase, auzi-ne,
Cristoase, ascultă-ne,
Tată din cer, Dumnezeule, miluiește-ne pe noi.
Fiule,Răscumpărătorul lumii,Dumnezeule,miluiește-ne pe noi.
Spirite Sfinte, Dumnezeule, miluiește-ne pe noi.
Sfântă Treime, un singur Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.
Sfântă Maria,
-
Roagă-te pentru noi = *)
Sfântă Născătoare de Dumnezeu *)
Sfântă Fecioară a Fecioarelor, *)
Maica lui Cristos, *)
Maica harului dumnezeiesc, *)
Maică nepătată, *)
Maică preacurată, *)
Maică neprihănită, *)
Maică pururea fecioară, *)
Maică vrednică de iubire, *)
Maică minunată, *)
Maica bunului sfat, *)
Maica Creatorului, *)
Maica Mântuitorului, *)
Fecioară prea înțeleaptă, *)
Fecioară vrednică de cinste, *)
Fecioară vrednică de laudă, *)
Fecioară puternică, *)
Fecioară miloasă, *)
Fecioară credincioasă, *)
Oglinda dreptății, *)
Scaunul înțelepciunii, *)
Pricina bucuriei noastre, *)
Vas duhovnicesc, *)
Vas vrednic de cinste, *)
Vas vestit de cucernicie, *)
Trandafir tainic, *)
Turnul lui David, *)
Turn de fildeș, *)
Casă de aur, *)
Chivotul legii, *)
Poarta cerului, *)
Steaua dimineții, *)
Tămăduitoarea bolnavilor, *)
Scăparea păcătoșilor, *)
Mângăitoarea mâhniților, *)
Ajutorul creștinilor, *)
Regina îngerilor, *)
Regina patriarhilor, *)
Regina profeților, *)
Regina apostolilor, *)
Regina martirilor, *)
Regina mărturisitorilor, *)
Regina fecioarelor, *)
Regina tuturor sfinților, *)
Regină zămislită fără de prihană strămoșească, *)
Regină înălțată cu trupul la cer, *)
Regina prea Sfântului Rozar, *)
Regina păcii, *)
Mielul lui Dumnezeu, care ridici păcatele lumii, iartă-ne Doamne.
Mielul lui Dumnezeu,care ridici păcatele lumii,ascultă-ne Doamne.
Mielul lui Dumnezeu,care ridici păcatele lumii,miluiește-ne pe noi.
Pr. Roagă-te pentru noi, Sfântă Născătoare de Dumnezeu
R. ca să ne facem vrednici de făgăduințele lui Cristos.
Să ne rugăm:
Dă-ne, Doamne Dumnezeule, harul ca noi, slujitorii tăi, să
ne bucurăm de sănătatea neîncetată a minții și a trupului și, prin mijlocirea
preasfintei Maria pururea Fecioară, să fim mântuiți de tristețea de acum
și să ne bucurăm de fericirea veșnică. Prin Cristos, Domnul nostru.Amin.
Prima zi - 16 iunie
Intenția :Ne rugăm pentru vizionari
1. Rugăciune către Regina
Păcii
2. Veni Creator Spiritus
3. Misterele de
Mărire ale Sfântului Rozar
Texte de meditat :
- Isus le-a spus discipolilor Săi: Acestea sunt cuvintele mele, ce vi le spuneam pe când eram cu voi: trebuie să se împlinească toate cele scrise despre mine în Legea lui Moise, în Profeți și în Psalmi. Apoi le deschise mintea să înțeleagă Scripturile și le zise: Astfel stă scris: Cristos trebuia să pătimească și să învie din morți a treia zi, iar în Numele lui va fi predicată întoarcerea și iertarea păcatelor la toate popoarele, începând cu Ierusalimul. Voi sunteți martori de acestea. Și iată, voi trimite asupra voastră făgăduința Tatălui meu. Voi dar, rămâneți în oraș până veți fi îmbrăcați cu putere de sus.( Luca 24, 44-49)
- Mesajul din 25 iunie 1999 : Dragi copii! Astăzi vă mulțumesc pentru că trăiți și mărturisiți mesajele mele prin viața voastră. Copilașilor, fiți tari și rugați-vă pentru ca rugăciunea să vă dea forță și bucurie. Doar în acest fel, fiecare dintre voi va fi al meu și vă voi conduce pe calea mântuirii. Copilașilor, rugați-vă și mărturisiți prin viața voastră prezența mea aici. Fiecare zi să fie pentru voi o mărturie plină de bucurie a iubirii lui Dumnezeu. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
- (2559) Rugăciunea este înălțarea sufletului către Dumnezeu sau cererea la Dumnezeu a unor bunuri potrivite. De unde glăsuim noi atunci când ne rugăm? Oare de la înălțimea trufiei și a voinței noastre proprii, sau din adâncurile(Ps. 130,1) unei inimi umile și pline de căință? Cel ce se smerește va fi înălțat. Umilința este temelia rugăciunii. Căci nu știm ce să cerem ca să ne rugăm cum se cuvine (Rom. 8,26). Umilința este dispoziția necesară pentru a primi în dar rugăciunea : Omul este cerșetor în fața lui Dumnezeu. (Catehismul Bisericii Catolice)
5. Rugăciune finală:
Doamne, Tu îi chemi
pe toți creștinii să fie martori reali ai vieții și iubirii Tale. Astăzi,
Îți mulțumim în mod special pentru vizionari și pentru viziunea lor de
a mărturisi mesajele Reginei Păcii. Noi Îți prezentăm toate nevoile lor.
Ne rugăm pentru fiecare în parte pentru ca Tu să fii cu ei astfel încât
să crească neîncetat în trăirea puterii Tale. Te rugăm să îi conduci în
rugăciune și mai profundă și umilă pentru ca să poată mărturisi prezența
Sfintei Fecioare la Medjugorje. Amin.
Ziua a doua 17 iunie
Intenția : Ne rugăm pentru toți preoții care servesc altarele
1. Rugăciune către Regina
Păcii
2. Veni Creator Spiritus
3. Misterele de
Mărire ale Sfântului Rozar
Texte de meditat :
- Isus a spus: Dacă nu pentru altceva, credeți din cauza faptelor însăși. Adevărat, adevărat vă spun: cine crede în mine va face și el faptele ce le fac eu; ba și mai mari decât acestea va face, căci eu plec la Tatăl. Și orice veți cere în numele meu, o voi face, pentru ca Tatăl să fie preamărit în Fiu. Dacă veți cere ceva în numele meu, o voi face. ( Ioan 14, 12-14 )
- Mesajul din 25 iunie 1997: Dragi copii! Astăzi sunt cu voi într-un mod deosebit și vă aduc binecuvântarea mea maternă de pace. Mă rog pentru voi și mijlocesc pentru voi în fața lui Dumnezeu ca să puteți înțelege că fiecare dintre voi este un purtător al păcii. Nu veți avea pace în inimile voastre dacă inima voastră nu este în pace cu Dumnezeu. De aceea, copilașilor, rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă, pentru că rugăciunea este temelia păcii voastre. Deschideți-vă inimile și dați-i timp lui Dumnezeu ca El să redevină prietenul vostru. Când veți realiza adevărata prietenie cu Dumnezeu, nu va exista nici o furtună care să o poată distruge. Mulțumesc că ați răspuns chemării mele.
- (2560) Dacă ai cunoaște
darul lui Dumnezeu!(In 4, 10). Minunea rugăciunii se dezvăluie tocmai
acolo, pe marginea fântânilor de unde venim să ne luăm apa : acolo Cristos
vine în întâmpinarea fiecărei ființe omenești; El este cel dintâi care
ne caută și El însuși este cel care cere de băut. Lui Isus îi e sete, iar
cererea Lui vine din adâncurile lui Dumnezeu care ne dorește. Rugăciunea,
fie că o știm, fie că nu, este întâlnirea dintre setea lui Dumnezeu și
a noastră. Lui Dumnezeu îi e sete să ne fie nouă sete de El.
(2561)
Tu i-ai fi cerut și El ți-ar fi dăruit apa vie(In 4,10). De fapt, rugăciunea
noastră de cerere este,în mod paradoxal,un răspuns.Un răspuns la plângerea
Dumnezeului celui viu : Ei m-au părăsit pe mine, Izvorul apei celei vii,
ca să-și sape puțuri crăpate! (Ier 2, 13), un răspuns de credință la făgăduința
gratuită a mântuirii, un răspuns de iubire la setea Fiului unul-născut.(C.B.C.)
5. Rugăciune finală :
Doamne, Tu ești
singurul izvor al vieții, singurul care ne poate potoli setea de dragoste
și prietenie. Îți mulțumim pentru umilința Ta de a acționa printr-un om
simplu, preotul,dăruindu-Te poporului Tău în Sfânta Liturghie, în Sacramente,
în Binecuvântări. Astăzi, invocăm în mod special binecuvântarea Ta asupra
tuturor preoților care servesc Sanctuarul Reginei Păcii. Fă-i să descopere
în continuare puterea credinței prin care le dăruiești ceea ce Îți cer
ei. Fă-i să devină adevărați purtători de pace, semn al prieteniei cu Tine.
Amin.
Ziua a treia 18 iunie
Intenția : Ne rugăm pentru credincioșii parohiei noastre
1. Rugăciune către Regina
Păcii
2. Veni Creator Spiritus
3. Misterele de
Mărire ale Sfântului Rozar
Texte de meditat:
- Isus a spus: Eu sunt
vița, iar voi sunteți lăstarii. Cine rămâne în mine și eu în el, acela
dă rod mult, căci fără de mine nu puteți face nimic. Cine nu rămâne în
mine, va fi înlăturat, ca lăstarul, și se usucă, iar pe aceștia îi aduni,
îi dai foc și ard. Dacă rămâneți în mine și dacă rămân în voi cuvintele
mele, puteți să cereți orice vreți și vi se va îndeplini. Prin aceasta
este preamărit Tatăl meu : să aduceți rod mult și să vă dovediți discipolii
mei. Precum m-a iubit pe mine Tatăl, așa vă iubesc eu pe voi. Rămâneți
în dragostea mea. Dacă păstrați poruncile mele, veți rămâne în dragostea
mea. Dacă păstrați poruncile mele, veți rămâne în dragostea mea, precum
eu am păstrat poruncile Tatălui și am rămas în dragostea lui. Vi le-am
spus acestea, ca bucuria mea să fie în voi și ca bucuria voastră să fie
deplină.(In 15,5-11)
- Mesajul din 25 iunie 1996: Dragi copii! Astăzi vă mulțumesc pentru toate sacrificiile pe care mi le-ați oferit zilele acestea. Copilașilor, eu vă invit să vă deschideți către mine și să vă hotărâți pentru convertire. Inimile voastre, copilașilor, nu sunt încă deschise complet către mine și de aceea vă invit iarăși să vă deschideți către rugăciune pentru ca Spiritul Sfânt să vă ajute, iar inimile voastre să devină de carne și nu de piatră. Copilașilor, vă mulțumesc că ați răspuns chemării mele și că ați decis să pășiți împreună cu mine către sfințenie.
- (2562) De unde vine rugăciunea omului? Oricare ar fi limbajul rugăciunii(prin gesturi sau cuvinte), cel ce se roagă este omul în întregul său. Dar pentru a desemna locul de unde izvorăște rugăciunea, Scripturile vorbesc uneori despre suflet, sau despre spirit, cel mai adesea însă despre inimă (de mai mult de o mie de ori). Cea care se roagă este inima. Dacă ea este departe de Dumnezeu, exprimarea exterioară a rugăciunii este zadarnică.
5. Rugăciunea finală:
Îți mulțumim, Doamne,
pentru iubirea Ta! Îți mulțumim pentru chemarea de a rămâne cu inima în
iubirea Ta și să aducem multă roadă. Îți mulțumim pentru că ai ales această
parohie dăruind-o Mamei Tale, Regina Păcii, cu misiunea de a chema lumea
la pace și împăcare, la convertire prin reînnoirea postului și a rugăciunii.
Îți mulțumim pentru deschiderea fiecărei inimi, care a știut cum să o primească
și pentru că i-ai permis Sfintei Fecioare să facă, din fiecare inimă, un
semn vizibil pentru toți cei care vin aici. Astăzi Te rugăm, Doamne : fă
din această parohie un semn mare al Împărăției lui Dumnezeu și ajută-i
pe toți credincioșii să devină roade sfinte și pline de bucurie ale prezenței
Sfintei Fecioare. Amin.
Ziua a patra 19 iunie
Intenția : Ne rugăm pentru Conducătorii Bisericii
1. Rugăciune către Regina
Păcii
2. Veni Creator Spiritus
3. Misterele de
Mărire ale Sfântului Rozar
Texte de meditat:
- Apoi Isus le vorbi din nou zicând: Eu sunt lumina lumii. Cine mă urmează, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții. (Ioan 8, 12 )
- Mesajul din 25 iunie 1995 (a 14-a aniversare a aparițiilor): Dragi copii, astăzi sunt fericită să văd că ați răspuns în număr atât de mare și că ați venit pentru a trăi mesajele. Vă invit, copilașilor, să fiți purtătorii mei de pace, plini de bucurie, în această lume neliniștită. Rugați-vă pentru pace, pentru ca în curând să domnească un timp de pace, pe care inima mea îl așteaptă cu răbdare. Vă sunt alături, copilașilor, și mijlocesc la Cel Preaînalt pentru fiecare dintre voi și vă binecuvântez pe toți cu binecuvântarea Mea maternă. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea Mea.
- ( 2563 ) Inima este lăcașul unde mă aflu, în care locuiesc (sau, după formularea semitică sau biblică, unde cobor). Ea este centrul nostru ascuns, de neatins pentru rațiunea noastră și pentru ceilalți; doar Spiritul lui Dumnezeu poate să o cerceteze și să o cunoască. Ea este sălașul hotărârilor noastre, în străfundul înclinațiilor noastre psihice. Ea este sălașul adevărului, locul unde noi alegem între viață și moarte. Este locul întâlnirii, de vreme ce, după chipul lui Dumnezeu, noi trăim în relație : ea este sălașul Legământului. ( C.B.C.)
5. Rugăciunea finală :
Îți mulțumim, Doamne,
pentru că ne-ai dat Biserica de Mamă și Mireasă, pentru a ne conduce în
viața pământească pe drumul luminii către Tine. Îți mulțumim că, în Biserică,
suntem cu toții frați și surori, membri ai aceluiași Trup Mistic. Astăzi
ne rugăm pentru Conducătorii Bisericii : reînnoiește-le neîncetat inimile
pentru a-Ți împlini porunca de a fi un singur cap, astfel încât să devină
purtători credincioși și plini de bucurie ai păcii și adevărului Tău în
această lume plină de tulburări. Amin.
Ziua a cincea 20 iunie
Intenția : Ne rugăm pentru toți pelerinii care au fost la Medjugorie
1. Rugăciune către Regina
Păcii
2. Veni Creator Spiritus
3. Misterele de
Mărire ale Sfântului Rozar
Texte de meditat :
- Isus chemă mulțimea cu discipolii Săi și le zise: Dacă vrea cineva să mă urmeze, să se lapede de sine, să-și ia crucea și să mă urmeze. Da, cine caută să-și scape viața, o va pierde, iar cine-și părăsește viața pentru mine și pentru Evanghelie, o va câștiga. Ce-i folosește oare omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde viața? Ce poate oare da omul în schimbul vieții sale? Cine se va rușina de mine și de cuvintele mele în această generație adulteră și păcătoasă, și Fiul omului se va rușina de el când va veni măreția Tatălui Său, cu îngerii sfinți. ( Marcu 8, 34-38).
- Mesajul din 25 iunie 1992: Dragi copii! astăzi sunt fericită, chiar dacă în Inima Mea este puțină tristețe pentru toți aceia care au pornit pe acest drum, iar apoi l-au abandonat. Prezența Mea aici este pentru a vă conduce pe noul drum, drumul mântuirii. De aceea vă chem zi de zi la convertire. Dar dacă nu vă rugați, nu puteți spune că vă convertiți. Mă rog pentru voi și mijlocesc pe lângă Dumnezeu ca să fie pace, mai întâi în inimile voastre, apoi între voi ; ca Dumnezeu să fie pacea voastră. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
- ( 2564 ) Rugăciunea creștină este o relație de legământ între Dumnezeu și om în Cristos. Ea este lucrare a lui Dumnezeu și a omului ; izvorăște din Spiritul Sfânt și din noi, îndreptându-se cu totul către Tatăl, în unire cu voința omenească a Fiului lui Dumnezeu făcut om. ( C.B.C.)
5. Rugăciunea finală:
Doamne, viețile noastre
sunt în mâinile Tale. Doar Tu știi de ce avem nevoie pentru a ne mântui.
Îți mulțumim pentru că ne-ai învățat aceasta timp de 20 de ani, la Medjugorje,
prin Mama Ta, care a venit să ne conducă pe calea mântuirii. Binecuvântează-i
și întărește-i pe toți cei care au început să meargă pe calea convertirii
și rugăciunii. Întărește-le credința, speranța și iubirea, și nu-i lăsa
să se îndepărteze de Tine. Amin.
Ziua a șasea - 21 iunie
Intenția : Ne rugăm pentru toți pelerinii care vor veni la Medjugorje
1. Rugăciune către Regina
Păcii
2. Veni Creator Spiritus
3. Misterele de
Mărire ale Sfântului Rozar
Texte de meditat:
- Atunci Isus luă cuvântul
și zise: Te preamăresc, Tată, Domn al cerului și al pământului, că ai
ascuns aceste lucruri celor înțelepți și pricepuți, și le-ai dezvăluit
celor mici. Da, Tată, căci astfel a fost bunăvoința Ta. Toate mi-au fost
date pe seamă de Tatăl meu, și nimeni nu-l cunoaște pe Fiul, decât doar
Tatăl, nici pe Tatăl nimeni nu-l cunoaște, decât numai Fiul, și acela căruia
Fiul vrea să-l dezvăluie. Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați
și eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul meu asupra voastră și învățați
de la mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți afla alinare pentru
sufletele voastre, căci jugul meu este plăcut și sarcina mea ușoară. (
Matei 11, 25-30)
- Mesajul din 25 iunie 1993: Dragi copii! și astăzi Eu mă bucur pentru prezența voastră aici. Vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă și mijlocesc pe lângă Dumnezeu pentru fiecare dintre voi. Vă invit din nou să trăiți mesajele Mele și să le puneți în practică în viața voastră. Eu sunt cu voi și vă binecuvântez pe toți zi de zi. Dragi copii, aceste timpuri sunt timpuri deosebite ; de aceea sunt cu voi, pentru a vă iubi și a vă ocroti : pentru a ocroti inimile voastre de satana și pentru a vă apropia pe toți mereu mai mult de Fiul Meu Isus. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
- (2565) În Noul Legământ, rugăciunea este relația vie a fiilor lui Dumnezeu cu Tatăl lor nesfârșit de bun, cu Fiul acestuia, Isus Cristos, și cu Spiritul Sfânt. Harul Împărăției este unirea întregii Sfinte Treimi cu spiritul întreg. Astfel, viața de rugăciune înseamnă a te afla în mod obișnuit în prezența lui Dumnezeu cel de trei ori Sfânt și în comuniune cu El. Această comuniune de viață este totdeauna cu putință dat fiind că, prin Botez, noi am devenit una și aceeași ființă cu Cristos. Rugăciunea este creștină în măsura în care ea este comuniunen cu Cristos și se desfășoară în Biserica ce este Trupul Lui. Dimensiunile ei sunt cele ale iubirii lui Cristos. ( C.B.C. )
5. Rugăciunea finală:
Doamne, noi nu Te-am ales pe Tine, dar Tu ne-ai ales pe noi. Doar
Tu îi știi pe cei care vor primi harul revelației iubirii Tale prin Mama
Ta, la Medjugorje.Ne rugăm pentru toți pelerinii care vor veni la Medjugorje:
apără-le inimile de toate atacurile satanei și deschide-le inimile la toate
inspirațiile care vin din Inima Ta și din Inima Mariei. Amin.
Ziua a șaptea 22 iunie-Preasfânta
Inimă a lui ISUS
Intenția : Ne rugăm pentru toate grupurile de rugăciune din lumea
întreagă
1. Rugăciune către Regina
Păcii
2. Veni Creator Spiritus
3. Misterele de
Mărire ale Sfântului Rozar
Texte de meditat:
- Isus le-a spus ucenicilor
Săi: Așadar, orice doriți ca oamenii să vă facă vouă, facețin și voi asemenea
pentru ei. Aceasta doar este Legea și profeții. Intrați pe poarta cea strâmtă,
căci largă este poarta și lată este calea ce duce la pieire, și mulți la
număr sunt cei ce o apucă. Dar cât de strâmtă este poarta și îngustă calea
ce duce spre viață, și puțini sunt cei ce o află!
(Matei 7,12-14).
- Mesajul din 25 iunie 1988: Dragi copii, astăzi vă invit la iubirea care Îi este supusă lui Dumnezeu și care Îi place Lui. Copilașii Mei, iubirea acceptă totul, chiar și ce este amar și greu, pentru Isus care este IUBIRE. De aceea, rugați-vă lui Dumnezeu, dragi copii, pentru ca El să vină să vă ajute, dar nu după dorințele voastre, ci după Iubirea Lui. Abandonați-vă lui Dumnezeu pentru ca El să poată să vă vindece. Să vă mângâie și să vă ierte tot ceea ce în voi este un baraj în calea Iubirii. În acest fel, Dumnezeu poate modela viața voastră și voi veți crește în iubire. Preamăriți-L pe Dumnezeu, copiii Mei, cu lauda dragostei, pentru ca Iubirea lui Dumnezeu să poată crește în voi până la desăvârșire. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea Mea.
- (2673) În rugăciune,
Spiritul Sfânt ne unește cu Persoana Fiului Unul-Născut, în Firea lui omenească
glorificată. Prin ea și în ea, rugăciunea noastră filială intră în comuniune,
înlăuntrul Bisericii, cu Mama lui Isus. ( C.B.C.)
(2674) De
la consimțământul dat în credință la Bunavestire, și păstrat fără șovăire
sub Cruce, maternitatea Mariei îi cuprinde de acum încolo și pe frații
și surorile Fiului Ei aflați încă pe cale și amenințați de primejdii
și strâmtorări. Isus, unicul Mijlocitor, este calea rugăciunii noastre;
Maria, Mama Lui și Mama noastră, e întru totul transparentă pentru El:
Ea ne arată calea (Hodoghitria), este Semnul Lui, după iconografia
tradiționalăși în Orient și în Occident. ( C.B.C.)
5. Rugăciunea finală:
Doamne, Dragostea Ta
este semnul de recunoaștere al discipolilor Tăi. Îți mulțumim pentru fiecare
răspuns de iubire prin servicii și daruri făcute altora. Ne rugăm pentru
toți membrii grupurilor de rugăciune de tip Medjugorje din lumea întreagă.
Împreună cu Mama Ta, fă-i mai curajoși și mai hotărâți, în familie și oriunde
trăiesc. Fă-i să aleagă întotdeauna calea cea strâmtă, singura care conduce
la Tine. Ajută-i să crească zi de zi în plinătatea Iubirii Tale. Amin.
Ziua a opta 23 iunie
Intenția : Ne rugăm pentru împlinirea roadelor și mesajelor de
la Medjugorje
1. Rugăciune către Regina
Păcii
2. Veni Creator Spiritus
3. Misterele de
Mărire ale Sfântului Rozar
Texte de meditat:
- Isus le-a spus ucenicilor
Săi: Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât l-a dat pe Fiul Său
Unul-născut, ca oricine crede în El să nu moară, ci să aibă viața veșnică.
Dumnezeu doar nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să osândească lumea,
ci ca lumea să fie mântuită prin El. Cel ce crede în El nu este osândit,
dar cel ce nu crede s-a și osândit, deoarece nu a crezut în Numele Fiului
Unic al lui Dumnezeu. Iar judecata aceasta este : lumina a venit în lume,
dar oamenilor mai drag le-a fost întunericul decât lumina, deoarece faptele
lor erau rele. Căci oricine face răul, urăște lumina și nu vine la lumină
ca să nu-i fie date pe față faptele. Cel ce înfăptuiește adevărul vine
la lumină, ca să se arate că faptele sale sunt indeplinite în Dumnezeu.
(Ioan 3, 16-21).
- Mesajul din 25 iunie 1991 (a 10-a aniversare a aparițiilor): Dragi copii, astăzi, în această mare sărbătoare pe care mi-ați oferit-o, doresc să vă binecuvântez pe toți și să vă spun că aceste zile în care sunt cu voi sunt zile de har. Doresc să vă învăț și să vă ajut să mergeți pe drumul sfințeniei. Numeroase persoane nu vor să înțeleagă mesajul Meu și nici să accepte cu seriozitate ce spun. Iată de ce vă chem și vă rog : fiți martori ai prezenței Mele cu viața voastră zilnică! Dacă vă rugați, Dumnezeu vă va face să descoperiți adevăratul motiv al venirii Mele. De aceea, copilașilor, rugați-vă și citiți Sfânta Scriptură pentru a putea descoperi în ea mesajul pentru voi în ceea ce privește venirea Mea. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea Mea.
- ( 2679) Maria este Rugătoarea desăvârșită, figură a Bisericii. Când ne rugăm ei, aderăm împreună cu ea la planul Tatălui, care îl trimite pe Fiul Său pentru a-i mântui pe toți oamenii. Ca și ucenicul cel multiubit, noi o primim întru ale noastre pe Mama lui Isus, devenită Mama tuturor celor vii. Putem să ne rugăm împreună cu ea, și să ne rugăm ei. Rugăciunea Bisericii este ca și purtată de rugăciunea Mariei, cu care este unită în speranță. ( C.B.C. )
5. Rugăciunea finală:
Doamne, Îți mulțumim
pentru că ni L-ai dat pe Fiul Tău și pe Mama Sa, astfel încât toți cei
ce cred în ei și îi ascultă să se mântuiască. Îți mulțumim că Te îngrijești
de fiecare în parte și pentru că, în îndurarea Ta, nu osândești pe nimeni.
Astăzi ne rugăm pentru tot ce s-a rugat Sfânta Fecioară la Medjugorje și
pentru fiecare har dăruit lumii aici. Fă să aducă roade de sfințenie și
să servească planului Tău de mântuire.Amin.
Ziua a noua 24 iunie
Intenția: Ne rugăm pentru intențiile Reginei Păcii.
1. Rugăciune către Regina
Păcii
2. Veni Creator Spiritus
3. Misterele de
Mărire ale Sfântului Rozar
Texte de meditat:
- De data aceasta Isus
a spus: Tată, eu vreau ca unde sunt eu să fie cu mine și cei pe care mi
i-ai dat, ca să vadă măreția mea, ce Tu mi-ai dat-o, pentru că Tu m-ai
iubit mai înainte de întemeierea lumii. Tată drept, lumea nu Te-a cunoscut,
dar eu Te-am cunoscut, iar aceștia au recunoscut că Tu m-ai trimis. Eu
le-am făcut cunoscut și le voi face cunoscut numele Tău pentru ca dragostea,
cu care m-ai iubit pe mine, să fie în ei și eu în ei.
(Ioan 17,24-26).
- Mesajul din 25 iunie 1987: Dragi copii, astăzi vă mulțumesc tuturor și doresc să vă chem la pacea lui Dumnezeu. Doresc ca fiecare dintre voi să trăiască în inima lui această pace pe care o dă Dumnezeu. Astăzi vă binecuvântez pe toți. Vă binecuvântez cu binecuvântarea lui Dumnezeu și vă rog, dragi copii, să urmați drumul Meu și să-l trăiți. Vă iubesc, dragi copii! Iată de ce vă chem pentru a nu știu câta oară. Vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți la intențiile Mele. Vă rog, ajutați-mă să vă ofer lui Dumnezeu, să vă salvez și să vă conduc pe drumul mântuirii. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea Mea.
- ( 2617) Rugăciunea Mariei ne este dezvăluită în zorii plinirii timpurilor. Înainte de Întruparea Fiului lui Dumnezeu și de revărsarea Spiritului Sfânt, rugăciunea ei colaborează într-un mod unic la planul binevoitor al Tatălui: la Bunavestire, pentru zămislirea lui Cristos, și la Rusalii, pentru nașterea Bisericii, Trupul lui Cristos. În credința slujitoarei Sale smerite, Darul lui Dumnezeu află primirea pe care El o aștepta de la începutul timpurilor. Aceea pe care Atotputernicul a făcut-o plină de har răspunde prin oferirea întregii sale ființe: Iată roaba Domnului! Fie mie după cuvântul Tău!. Fiat este rugăciunea creștină: să fim cu totul ai lui, de vreme ce El este cu totul al nostru. ( C.B.C. )
5. Rugăciunea finală:
Îți mulțumim, Doamne,
pentru darul rugăciunii care ne permite să-Ți atingem Inima; rugăciune
prin care Te dăruiești cu totul nouă și prin care ne înveți să ne dăruim
cu totul Ție. Astăzi ne rugăm pentru toate intențiile Reginei Păcii și
pentru tot ceea ce este necesar astfel încât întreaga lume, prin Maria,
să intre în gloria Ta, în gloria Sfintei Treimi. Amin.
P: Să ne rugăm: Te implorăm, Doamne, revarsă harul Tău în inimile noastre, pentru ca noi, cărora ni s-a vestit printr-un înger Întruparea lui Cristos, Fiul Tău, fă ca prin patima și crucea Sa să ajungem la Gloria Învierii Sale. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.
Bucură-Te, Regină, Maica Milei!
Viața, dulceața și speranța noastră, bucură-Te!
Către Tine strigăm surghiuniții fii ai Evei,
Către Tine suspinăm gemând și plângând
În această vale de lacrimi.
Așadar, Mijlocitoarea noastră,
Apleacă-ți spre noi ochii Tăi cei milostivi
Și, după surghiunul acesta pământesc,
Arată-ni-L nouă pe Isus,
Binecuvântatul rod al trupului Tău.
Amin.