|
|||||||
|
|
|
|||||
|
|
|||||||


Adu-ti aminte, o, preablândã
Fecioarã Marie, cã nu s-a auzit niciodatã sã
fi fost pãrãsit cel ce a alergat sub ocrotirea ta, cel ce
a cerut ajutorul si mijlocirea ta.
Însufletit de aceastã
încredere, alerg la tine, o Maicã, Fecioara fecioarelor. La
tine vin si stau gemând înaintea ta ca un pãcãtos.
Maica Cuvântului, nu dispretui cuvintele mele, ci auzi-mã
cu milã si ascultã-mã. Amin.
Preasfântã,
neprihãnitã Fecioarã si Maica mea, Marie, la tine,
care esti Maica Domnului meu, Regina lumii, mijlocitoare, nãdejdea
si scãparea pãcãtosilor, alerg astãzi, eu,
care sunt cel mai sãrman dintre toti. Mã închin
tie, mare Reginã, si-ti multumesc pentru atâtea haruri pe
care mi le-ai dãruit pânã acum, mai ales cã
m-ai ferit de iad, pe care l-am meritat de atâtea ori.
Te iubesc, Stãpâna
mea vrednicã de iubire si, pentru dragostea ce o am cãtre
tine, îti fãgãduiesc cã-ti voi sluji totdeauna
si cã-mi voi da toatã osteneala sã te iubeascã
si altii. În tine îmi pun toatã nãdejdea, de
la tine astept toatã mântuirea mea. Primeste-mã ca
fiu al tãu si ia-mã sub mantia ta, Maicã a îndurãrii.
Si pentru cã
ai atâta putere la Dumnezeu, scapã-mã de toate ispitele,
ori dobândeste-mi puterea sã le biruiesc pânã
la moarte. De la tine cer adevãrata dragoste cãtre Isus Cristos,
de la tine nãdãjduiesc sã am o moarte bunã.
Maica mea, pentru
dragostea ce o ai cãtre Dumnezeu, te rog sã mã ajuti
pururea, dar mai ales în ultima clipã a vietii. Nu mã
lãsa, pânã nu mã vei vedea în cer, ca
sã te binecuvântez si sã cânt îndurãrile
tale toatã vesnicia. Amin.
Rugaciunea Papei Pius al XII-lea catre Neprihanita Fecioara Maria
Neprihanita Maica
a lui Cristos, si mama noastra, Marie, atrasi de stralucirea frumusetii
tale ceresti si indemnati de nevoile noastre, cautam scapare in bratele
tale de mama. Plini de incredere, nadajduim de la inima ta iubitoare
ascultarea rugaciunilor noastre fierbinti si scaparea sigura din mijlocul
furtunilor ce ne inconjoara.
Cu toate ca suntem nevrednici,
din cauza pacatelor noastre, cuprinsi de sfiala si coplesiti de durere
nespusa, totusi admiram si proslavim belsugul neasemuit al darurilor minunate
cu care te-a inzestrat Dumnezeu, mai mult decat pe orice alta faptura,
din prima clipa a zamislirii tale si pana in ziua in care te-a inaltat
la ceruri si te-a incoronat ca regina a lumii intregi.
Izvor limpede al credintei,
hraneste sufletele noastre cu adevarurile vesnice! Crin a toata sfintenia,
patrunde inimile noastre cu mireasma ta cereasca! Tu, care ai triumfat
asupra raului si a mortii, umple-ne de groaza fata de pacat.
Asculta tu, cea preaiubita
de Dumnezeu, rugile arzatoare ce se inalta catre tine din fiecare inima
credincioasa. Apleaca-te peste ranile noastre dureroase, schimba
inimile celor rai, sterge lacrimile celor ce plang, intareste pe cei slabi,
stinge ura, indreapta moravurile, pastreaza in vlastarele noastre floarea
curatiei si ocroteste Sfanta Biserica.
In sfarsit, fa ca toti
sa vada frumusetea iubirii crestine, pentru ca in numele tau, care rasuna
atat de armonios in ceruri, toti oamenii sa priceapa ca sunt frati si toate
popoarele ca fac parte din aceeasi familie, peste care sa straluceasca
soarele unei paci universale si adevarate.
Primeste, preadulce Mama,
umila noastra rugaciune si dobandeste-ne mai presus de toate harul ca uniti
cu tine in vesnicie, sa repetam inaintea tronului tau imnul de lauda ce
rasuna pe pamant in jurul altarelor tale: “Preafrumoasa esti, Marie!
Tu esti slava, bucuria si cinstea neamului nostru!” Amin.
Mareste sufletul meu pe Domnul
si spiritul meu tresalta de bucurie
in Dumnezeu, Mantuitorul meu,
ca a privit la umilinta slujitoarei sale
si iata, de acum ma vor ferici toate neamurile.
Caci mi-a facut lucruri mari Cel Puternic
si sfant e numele lui
si mila lui, din neam in neam,
spre cei ce se tem de El.
Aratat-a puterea bratului sau,
risipit-a pe cei mandrii in cugetul inimii lor;
i-a dat jos pe cei puternici de pe tronuri
si a inaltat pe cei smeriti; pe cei flamanzi i-a umplut de bunatati
iar pe cei bogati i-a lasat cu mainile goale.
Primit-a pe Israel, slujitorul sau,
aducandu-si aminte de indurarea sa,
precum a grait catre parintii nostri,
lui Abraham si semitiei lui in veac.
Marire Tatalui si Fiului si Spiritului Sfant.
Precum era la inceput si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Fecioara puternica
si Mama preamilostiva, Regina a cerului si scaparea pacatosilor, ne
consfintim Inimii Tale Neprihanite. Iti inchinam faptura noastra
si intreaga noastra viata; tot ce avem, tot ce iubim si tot ce suntem.
Ale tale sa fie trupurile noastre, inimile si sufletele noastre, salasurile
noastre, familiile si neamul nostru. Voim ca tot ceea ce este in
noi si in jurul nostru sa-ti apartina si sa se impartaseasca din binecuvintarile
Tale de Mama. Amin.
Nouã zile de rugaciune premergãtoare sãrbãtoririi Neprihãnitei Zãmisliri (8 decembrie), de la data de 30 noiembrie pânã la data de 8 decembrie inclusiv.
1. Fecioarã vrednicã de iubire, din vesnicie
tu ai fost aleasã si iubitã în chip deosebit de Dumnezeu;
dobândeste-ne si nouã harul de a avea pururea o evlavie adâncã
fatã de tine.
Nãscãtoare de Dumnezeu ...
2. Fecioarã neprihãnitã, dintre toate
fãpturile numai tu ai fost feritã de prihana strãmoseascã
precum si de orice gresalã, cât de micã; dobândeste-ne
si nouã harul de a ne pãstra de acum înainte liberi
de orice pãcat.
Nãscãtoare de Dumnezeu ...
3. Fecioarã preafericitã, tu ai fost feritã
de orice atractie spre rãu; dobândeste-ne si nouã harul
sã ne înfrânãm astfel simturile încât
sã putem tinde necontenit spre Dumnezeu.
Nãscãtoare de Dumnezeu ...
4. Fecioarã aleasã, la zãmislirea ta ai
fost confirmatã în iubirea dumnezeiascã; dobândeste-ne
si nouã harul de a fi mereu fideli fatã de Dumnezeu.
Nãscãtoare de Dumnezeu ...
5. Fecioarã preasfântã, în zãmislirea
ta neprihãnitã ai fost înzestratã cu plinãtatea
harului; dobândeste-ne si nouã harurile trebuincioase pentru
a ne sfinti.
Nãscãtoare de Dumnezeu ...
6. Fecioarã preafericitã, din prima clipã
a vietii tale ai fost înzestratã cu toate virtutile; dobândeste-ne
si nouã credintã vie, sperantã neclintitã,
iubire arzãtoare si toate celelalte virtuti, ca sã-i fim
plãcuti lui Dumnezeu.
Nãscãtoare de Dumnezeu ...
7. Fecioarã binecuvântatã, prin zãmislirea
ta ai vestit lumii apropiatul rãsãrit al Soarelui Dumnezeiesc;
fii, te rugãm, lumina mintilor noastre, bucuria inimilor noastre,
apãrãtoare în primejdii, sprijin în ispite, ajutor
în slãbiciune si fã sã înfloreascã
si în noi virtutile care te-au fãcut atât de minunatã
pe pãmânt si atât de slãvitã în
Cer. Amin.
Novenã in cinstea Nasterii Maicii Domnului
Calendarul novenei
Ziua 1
31 august
Ziua a-2-a
1 septembrie
Ziua a-3-a
2 septembrie
Ziua a-4-a
3 septembrie
Ziua a-5-a
4 septembrie
Ziua a-6-a
5 septembrie
Ziua a-7-a
6 septembrie
Ziua a-8-a
7 septembrie
Ziua a-9-a
8 septembrie
Ziua 1-Bucuria zilei de nastere
Preasfântã
Fecioarã Maria, nasterea ta a fost o zi de bucurie deosebitã
nu numai pentru pãrintii tãi, dar si pentru întreaga
lume, cãci prin tine începe era celor rãscumpãrati
de Cristos. Tu apari în viatã purtând nimbul nevinovãtiei
sufletesti si trupesti.
Mijloceste-ne si
nouã harul de a iubi nevinovãtia atât la noi, cât
si la altii. Trezeste în noi elanuri generoase de a munci pentru
educarea copiilor si a tineretului în spiritul dragostei fatã
de sinceritate, corectitudine si respect pentru cele sfinte.
Ziua nasterii tale
sã trezeascã în lume dorinta dupã o viatã
nouã, dar nu numai exterioarã, ci în primul rând
sufleteascã; sã învãtãm a pretui si stimula
virtutea în societate, ca sã se formeze cât mai curând
o lume nouã, în care sã domneascã dreptatea
si pacea adusã de Cristos. Amin.
Tatãl nostru ... Nãscãtoare de Dumnezeu
... Mãrire Tatãlui ...
Ziua a-2-a - Izvor de mângâiere
Nasterea ta, Preacuratã
Fecioarã Marie, este nasterea idealã voitã de Dumnezeu
în paradisul pãmântesc. În nevinovãtia
în care te-ai nãscut tu, trebuia sã apãrem si
noi în lume, dacã sarpele viclean nu ar fi înselat-o
pe mama noastrã, Eva. Dar cu toate cã noi nu am avut parte
de o nastere nepãtatã, ne mângâiem cu faptul
cã Dumnezeu te-a ales sã stergi pata de pe fruntile alesilor
lui. Prin nasterea ta dusmanul fericirii noastre a fost învins. Triumful
sãu pe pãmânt nu mai este deplin, ci dimpotrivã,
începe sã ia sfârsit.
Mamã bunã,
du-i la cunoasterea credintei pe toti cei care zac în întunericul
pãcatului. Fã-i pãrtasi de bucuria zilei nasterii
tale pe toti cei împovãrati de amãrãciunea mustrãrilor
de constiintã si de sentimentul desertãciunii vietii. Nu-i
lãsa în descurajare pe cei deceptionati. Ajutã-i sã
înteleagã cã viata este frumoasã numai atunci
când este trãitã pentru Dumnezeu. Ocroteste-i cu puterea
ta cereascã pe toti cei care muncesc în conditii mizere, pentru
ca toti sã aibã patre de o viatã seninã, trãitã
în liniste si pace. Amin.
Tatãl nostru ... Nãscãtoare de Dumnezeu
... Mãrire Tatãlui ...
Ziua a-3-a - Lucrare minunatã a Domnului
Ne bucurãm de ziua
nasterii tale, o, Mamã slãvitã a Domnului, pentru
cã acum se aratã în fata omenirii lucrarea cea mai
minunatã a Domnului: în tine, Creatorul înfãptuieste
cea mai aleasã capodoperã a sa. Dumnezeu s-a bucurat mult
atunci când ai venit tu pe lume, vãzând în tine
acea fãpturã care întruchipeazã desãvârsirea
cerului si a pãmântului, cãci tu l-ai zãmislit
pe însusi Fiul lui Dumnezeu.
Mijloceste-ne si
nouã, preaputernicã Reginã a cerului, harul de a ne
bucura de lucrãrile minunate ale Domnului, atât din naturã,
cât si din sufletele oamenilor. Dã-ne si nouã darul
de a vedea în toate evenimentele vietii mâna pãrinteascã
a lui Dumnezeu, care vrea sã ne ducã la reusitã si
la o viatã frumoasã. Fereste-ne de gresala de a ne împotrivi
vointei lui Dumnezeu si a ne lipsi astfel de ajutorul tãu.
Înaltã sufletele noastre de la frumusetile
pãmântesti la contemplarea izvorului lor, care este Dumnezeu,
pentru ca astfel sã ne umplem si noi de darurile sale. Amin.
Tatãl nostru ... Nãscãtoare de Dumnezeu
... Mãrire Tatãlui ...
Ziua a-4-a - Darul lui Dumnezeu
Preasfântã
maicã a Domnului, prin nasterea ta Dumnezeu a fãcut cel mai
mare dar acestui pãmânt vinovat din cauza pãcatului
strãmosesc. Prin tine, “Nãscãtoarea lui Cristos”,
Dumnezeu avea sã binecuvinteze întreaga omenire împãrtind
haruri nenumãrate.
Priveste cu îndurare
spre toti cei lipsiti de cele materiale si spirituale. Apleacã-te
peste fii tãi care se zbat în necazurile vietii; mijloceste-le
ajutorul Celui de Sus, pentru ca toti sã simtã interventia
ta binefãcãtoare în tot timpul vietii lor. Sprijinã
initiativele generoase ale sufletelor dedicate slujirii celor bolnavi si
sãraci, încurajeazã-le în credintã, revarsã-le
mângâierea în suflet ca sã nu dea înapoi
în fata dificultãtilor pe care le întâmpinã.
Inspirã celor sãraci sentimente de recunostintã, pentru
ca astfel Dumnezeu sã fie preamãrit si de cei care ajutã,
si de cei care sunt ajutati. Amin
Tatãl nostru ... Nãscãtoare de Dumnezeu
... Mãrire Tatãlui ...
Ziua a-5-a - Chipul omului desãvârsit
Presfântã
Fecioarã Marie, tu apari în lume purtând chipul omului
desãvârsit. În tine se oglindeste cel mai mult asemãnarea
noastrã cu Dumnezeu, pentru cã tu ai fost aleasã sã
dai chip omenesc Aceluia care nu poate fi cuprins de cer si de pãmânt.
Tu esti icoana cea mai fidelã a lui Dumnezeu în om.
Ajutã-ne,
bunã Mamã, sã pãstrãm si sã desãvârsim
tot mai mult chipul lui Dumnezeu întipãrit în noi. Dã-ne
un respect deosebit fatã de demnitatea omului; inspirã-ne
o adevãratã si sincerã compasiune fatã de cei
care îsi înjosesc firea prin vicii si falsitate.
Trezeste în noi
sentimentul de responsabilitate pentru starea noastrã sufleteascã
si mai ales fatã de purtarea noastrã. Ajutã-i pe artisti
sã-si punã toate creatiile în slujba lui Dumnezeu si
a demnitãtii omului, ca sã nu devinã robi ai artei,
ci ea sã fie un mijloc de înãltare spre Dumnezeu. Amin.
Tatãl nostru ... Nãscãtoare de Dumnezeu
... Mãrire Tatãlui ...
Ziua nasterii tale,
slãvitã Fecioarã Marie, este prevestitoare de pace
pentru întreaga omenire. Tu vii sã aduci în lume acea
pace desãvârsitã care face viata armonioasã
si îndreaptã toate puterile noastre spre slujirea lui Dumnezeu.
În tine,
toate pornirile firii ascultã de soaptele harului. Astfel, sufletul
tãu a fost ferit de umbra pãcatului si de orice înclinatie
spre rãu. Dãruieste-ne, bunã Mamã, o
deplinã stãpânire de sine, pentru ca toatã fiinta
noastrã sã asculte de vointa sfântã a Domnului.
Îndepãrteazã spiritul ispititor si toate cursele sale
înselãtoare; dã-ne curaj în a înfrâna
imaginatia, ca sã ne controlãm întotdeauna si sã
nu ofensãm cu nimic legea lui Dumnezeu. Fereste-ne de uneltirile
oamenilor rãi; risipeste planurile lor rãutãcioase
si dã-le o inimã împãciuitoare.
Reginã preaslãvitã
a pãcii, du la prosperitate popoarele înapoiate, îndepãrteazã
rãzboaiele si încordarea care nelinistesc sufletele oamenilor.
Amin.
Tatãl nostru ... Nãscãtoare de Dumnezeu
... Mãrire Tatãlui ...
Ziua a-7-a Templul sfânt al dumnezeirii
Dumnezeul cel necuprins
a binevoit sã-si aleagã o locuintã în trupul
tãu, Preacuratã Fecioarã Marie, pentru ca aici sã
rãmânã cu plãcere. De aceea, îngerul Gabriel
te salutã : “Domnul este cu tine”.
Prin nasterea ta ai venit
în mijlocul nostru pentru ca noi sã ne putem apropia oricând
cu multã încredere de milostivirea divinã. Cinstindu-ti
preacuratul trup îl cinstim pe Cristos în tine; adresându-ne
tie, ne adresãm Stãpânului vesnic. Sporeste-ne, Sfântã
Mamã, încrederea fatã de bunãtatea si puterea
ta. Adunã-ne în jurul tãu si învatã-ne
cum sã ne adresãm lui Dumnezeu. Mijloceste-ne de la Fiul
tãu harul unei rugãciuni bine fãcute, ca sã
ne învrednicim de ascultare înaintea lui. Ajutã-i în
chip deosebit pe aceia pentru care suntem datori a ne ruga si pe aceia
care s-au încredintat rugãciunilor noastre.
Fie-ti milã de
cei care nu stiu sã se roage sau poate au o inimã împietritã.
Mijloceste la tronul lui Dumnezeu pentru ei, ca toti sã cunoascã
puterea si bunãtatea Inimii tale de Mamã. Amin.
Tatãl nostru ... Nãscãtoare de Dumnezeu
... Mãrire Tatãlui ...
Ziua a-8-a - Maria, cetatea lui Dumnezeu
Preacuratã
Fecioarã Marie, prin nasterea ta Dumnezeu si-a asezat cetatea pe
acest pãmânt subjugat de puterea celui rãu. Tu esti
numitã “Turnul lui David” deoarece îi aduni în jurul
tãu pe alesii Domnului si-ti afli plãcerea în neamul
celor care îl iubesc pe Dumnezeul cel adevãrat. Prin tine
toti oamenii sunt apãrati în fata pãcatului care vrea
sã-i subjuge.
Ocroteste-i, bunã
Mamã, pe toti aceia care sunt nedreptãtiti din considerente
umane de rasã, stare socialã sau din alte motive nedemne.
Într-un chip deosebit te rugãm sã-i ajuti pe cei persecutati
pe nedrept pentru credinta lor. Dã-le curaj si statornicie, pentru
ca pilda lor sã fie o mãrturie vie în fata celor fãrã
credintã.
Ai milã
si de cei rãtãciti în credintã. Ajutã-i
sã priveascã cu bunãvointã mustrãrile
fratilor lor si astfel sã se întoarcã cu toatã
sinceritatea pe calea mântuirii. Învatã-ne si pe noi
sã adresãm altora îndemnuri mântuitoare, pentru
ca astfel sã-i aducem înapoi la tine si prin tine, la Dumnezeu.
Amin.
Tatãl nostru ... Nãscãtoare de Dumnezeu
... Mãrire Tatãlui ...
Ziua a-9-a - Modelul copiilor lui Dumnezeu
Preasfântã
Maicã a lui Dumnezeu, prin nasterea ta primim un admirabil model
de trãire sfântã. Tu esti fiica preaiubitã a
Tatãlui si ai fost menitã sã dai trup omenesc Fiului
lui Dumnezeu. Viata ta pãmânteascã este model desãvârsit
al vietii noastre.
Sprijinã
prin mijlocirea ta strãdaniile sincere ale pãrintilor de
a da o educatie bunã copiilor lor. Fã-i sã dea o atentie
deosebitã educatiei religioase a copiilor. Îndepãrteazã-i
pe toti aceia care vor sã-i lipseascã de cele necesare sufletului
si pun în primejdie virtutea lor.
Vino în ajutorul
învãtãtorilor si al educatorilor, ca ei sã aibã
dragoste fatã de munca lor si sã supravegheze cu iscusintã
formarea tinerelor generatii. Însufleteste-i pe pãstorii sufletesti
în munca de sfintire a celor tineri, ca astfel Biserica lui Cristos
sã se rãspândeascã si sã înfloreascã
în toatã lumea. Amin.
Tatãl nostru ... Nãscãtoare de Dumnezeu
... Mãrire Tatãlui ...
Nouã zile de rugaciune premergãtoare sãrbãtoririi Adormirii Maicii Domnului (15 august), de la data de 7 august pânã la data de 15 august inclusiv.
1. Fecioarã preafericitã, pentru marea bucurie
pe care ai simtit-o aflând cã vei trece din viata aceasta
la slava nesfârsitã a cerului, dobândeste-ne te rugãm,
ca toti sã trãim astfel încât sã întâmpinãm
cu seninãtate clipa mortii.
Nãscãtoare de Dumnezeu ...
2. Fecioarã preavrednicã de iubire, care i-ai
mângâiat pe sfintii Apostoli, mâhniti pentru plecarea
ta din lume, îndurã-te de noi în necazurile noastre
si mai ales în ceasul din urmã al vietii noastre.
Nãscãtoare de Dumnezeu ...
3. Fecioarã neprihãnitã, trecerea ta
din viatã nu a fost o urmare a pãcatului, ci a dragostei
dumnezeiesti, care a dezlegat preacuratul tãu suflet de orice piedicã,
lãsându-l sã zboare liber în bratele dumnezeiescului
tãu Fiu. Dobândeste-ne si nouã harul sã ne sfârsim
viata pe acest pãmânt cu un act de iubire desãvârsitã
fatã de Dumnezeu, care sã ne uneascã pe veci cu El.
Nãscãtoare de Dumnezeu ...
4. Ne bucurãm cu tine, Fecioarã aleasã,
pentru cinstea pe care trupul tãu a primit-o de la îngeri
atunci când, în cântecele de laudã, a fost înãltat
la cer. Cu adevãrat el a fost chivotul cel vrednic de cinstire unde
s-a întrupat Cuvântul lui Dumnezeu. O, Marie, dobândeste-ne
si nouã harul de a ne pãstra pururea curati, chivoturi vii
ale Sfintei Treimi, ca sã putem ajunge odatã sã fim
împreunã cu tine în slava cereascã.
Nãscãtoare de Dumnezeu ...
5. Fii binecuvântatã, Fecioarã minunatã,
pentru fericita înviere a trupului tãu, care a îmbrãcat
strãlucirea cereascã. Ajutã-ne, scumpã Mamã,
sã suferim, din dragoste fatã de Isus, orice durere, ca sã
putem învia si noi în glorie, asemenea tie.
Nãscãtoare de Dumnezeu ...
6. Noi cinstim, Maicã a lui Dumnezeu, glorioasa ta înãltare
la cer. De pe tronul tãu de Reginã, cautã spre noi,
cei de pe pãmânt, si dezlipeste inimile noastre de cele pãmântesti,
ca sã trãim ca adevãrati fii ai lui Dumnezeu.
Nãscãtoare de Dumnezeu ...
7. O, Marie, Fiica Tatãlui vesnic, care acum esti Regina
cerului si al pãmântului, aratã-ti puterea nimicind
pe dusmanii nostri sufletesti si pe aceia ai Sfintei Biserici, ca împãrãtia
Fiului tãu sã se înstãpâneascã
pe deplin în viata noastrã si în lumea întreagã.
Nãscãtoare de Dumnezeu ...
8. O, Marie, Mama Cuvântului întrupat, Tu ai fost
înzestratã de Fiul tãu cu tot harul si cu toatã
întelepciunea cea dumnezeiascã. Dobândeste tuturor
crestinilor lumina ca sã pãtrundã învãtãturile
Evangheliei si sã le urmeze cu statornicie.
Nãscãtoare de Dumnezeu ...
9. Bucurã-te, Mireasã preacuratã a Spiritului
Sfânt, care ai fost înzestratã de El cu iubirea cea
mai desãvârsitã. Te rugãm: atrage-ne pe urmele
tale, întãreste hotãrârile noastre bune, învatã-ne
sã fim totdeauna plãcuti lui Dumnezeu, ca sã putem
sã ne bucurãm si noi de slava cea vesnicã împreunã
cu tine.
Nãscãtoare de Dumnezeu ..., Mãrire Tatãlui
...
1. Mesaje incredintate calugaritei Maria Agreda (autoarea cartii): Cetatea Lui Dumnezeu (versiunea in engleza: City of God); 800 pagini; descrie viata intima a Preacuratei Fecioare Maria.
2. Miscarea Mariana a Preotilor (Marian Movement of
Priests) - adresata atat preotilor cat si laicilor. Cartea cuprinde
mesajele Fecioarei Maria adresate preotului Stefano Gobbi pe parcursul
a 25 de ani. Puteti afla mai multe informati si comanda cartea gratuit
(in engleza, franceza, spaniola, etc.) la adresa http://www.mmp-usa.net
Pentru versiunea romaneasca am gasit urmatoarea adresa: Pr. Pietro
Tocamel; Piazza SS Apostoli, 51; 00187 Rome, Italy.